Un Paște de necrezut

“Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții?” (Faptele Apostolilor 26:8)

În fiecare an, de Paște, creștinii pretutindeni comemorează învierea Domnului nostru Isus Hristos. Dar, oare mai putem afirma, împreună cu crezul, că Hristos “a înviat a treia zi, dupa scripturi, și șade la dreapta Tatălui” sau ni se pare ceva de necrezut și am prefera să asociem Paștele cu timpul cu cei dragi, ce vom mânca, și ce vom bea. Deși nouă, ca moștenitori ai revoluției științifice, ni se pare de necrezut mărturia de bază a Paștelor - Hristos a înviat - pretindem că cei din antichitate erau mai susceptibili la astfel de afirmații spectaculoase. Într-adevăr, atribuim astfel de afirmații unei minți neiluminate care aplica o epistemologie primitivă într-un cosmos care urma să fie demistificat. Dar noi, oameni al secolului XXI, nu ne permitem o asemenea iluzie rușinoasă; iar această presupoziție nu este decât, în cuvintele lui CS Lewis, un snobism cronologic.

Realitatea este că pentru lumea din antichitate, învierea trupeasca a Domnului nostru Isus Hristos era tot așa, sau poate mai de necrezut, ca în zilele noastre. Contemporanii lui Hristos erau evrei, care se împărțeau în doua ramuri: saducheii, care gestionau templul și nu credeau în înviere sau in lumea supranaturală și fariseii, care credeau în lumea supranaturală și într-o înviere comuna, nu individuală, doar la sfârșitul istoriei. Pe lângă evrei, erau greco-romanii pentru care învierea corporală era o nebunie deoarece ei considerau sufletul ca fiind bun, iar trupul - la fel ca toată materia - era ceva rău. Scopul omului era să scape de trup și sufletul să fie reunit cu cele veșnice. Așadar, în ambele cazuri, o înviere corporală (nu spirituală), și individuală (nu comună), în mijlocul istoriei (nu la sfârșitul ei) era de necrezut, o nebunie, si o rușine.

Pavel, în fața regelui Agrippa, confruntându-se cu o astfel de necredință, a întrebat: “Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții?” (Faptele Apostolilor 26:8). Mai mult, în urma mărturiei sale, Festus a zis cu glas tare: “Ți-ai ieșit din minți, Pavel! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie!” (Faptele Apostolilor 26:24). Cu toate acestea, în pofida rușinii asociate cu o astfel de mărturie, Pavel afirmă: “Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, întâi a iudeului, apoi a grecului”(Romani 1:16). Iar această putere mântuitoare este valabilă chiar și pentru omul modern din secolul nostru dacă credem, și ne ținem strâns de mărturia pe care am primit-o, fără rușine, altfel degeaba credem (1 Corinteni 15:2).

Așadar, vedem că impresia omului modern - anume că celor din antichitate le era mai ușor să creadă în învierea corporală din morți - este o iluzie istorică. Mărturia bisericii primare “Hristos a înviat” a fost și va fi în continuare o rușine și de necrezut “pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18). Totuși, apar acești cercetători ai sfintelor scripturi, mai iluminați decât cei din vechime, care pretind că au reușit să ne scape de gafele rușinoase care obscură înțelepciunea pedagogică a scripturii.

În urma seriei lui prin scriptura, Jordan Peterson, unul din cei mai râvniți intelectuali contemporani în cercurile conservatoare, a fost întrebat dacă crede în învierea trupească a lui Hristos; el a răspuns că i-ar trebui cel puțin 3 ani ca să poată răspunde la o astfel de întrebare pentru că nu i se pare clar bazat pe textul scripturii dacă Hristos a înviat în mod literal. Pentru Peterson, ca discipol al lui Karl Jung, Biblia este o comoară de arhetipuri și o mare valoare pedagogică. Chiar și din învierea lui Hristos învățăm curajul de a îmbrățișa încercările vieții, și fiecare biruință devine o înviere în devenirea noastră.

Cu toate acestea, mărturia sfintelor scripturi nu ne îngăduie o asemenea hermeneutică preferențială. Pentru că, “dacă Hristos n-a fost înviat, atunci credința voastră este inutilă, iar voi sunteți încă în păcatele voastre. Prin urmare, și cei care au adormit în Hristos sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus speranța în Hristos, atunci suntem cei mai jalnici dintre toți oamenii! Însă acum, Hristos a fost înviat dintre cei morți, fiind primul rod dintre cei care au murit” (1 Corinteni 15:17-20).

Prin urmare, dacă ajungem să înlocuim Paștele doar cu bucuriile vieții acesteia - timpul cu cei dragi, ce vom mânca, și ce vom bea - în loc sa ne ținem strâns de nădejdea pe care am primit-o, confirmam concluzia lui Pavel: “dacă cei morți nu sunt înviați, atunci: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!“” (1 Corinteni 15:32). 

“Cântați popoare-a lumii căci Cel ce v-a iertat

Plătindu-vă păcatul, Hristos a Înviat”

(Traian Dorz)