“Eram pierdut, dar acum sunt gasit” – Buddy Ivey

Categories: Articole

„Mi-a fost pus un tepus in carne… si El mi-a zis: Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.” (2 Cor. 12:7-9)

Pasiunea mea era sa merg cu motocicleta. La noua ani, participam la Motocros. Participarea la curse era viata mea, dar totul s-a ispravit pe 7 iunie 1980. Aveam o presimtire rea, dar am alungat-o, am uitat si sa ma rog… Aveam cincisprezece ani cand am ramas paralizat de la mijloc in jos.

Sase luni mai tarziu, tintuit in scaunul cu rotile, am fost implicat in doua accidente de masina in numai cinci zile. Mergeam cu o viteza de aproape 160 km pe ora. In 1996, in timp ce faceam scufundari subacvatice, aproape ca m-am inecat. Iarasi Dumnezeu mi-a crutat viata. Il laud ca a fost atat de rabdator cu un om incapatanat ca mine si nu m-a lasat sa mor nemantuit.

In octombrie 1997, am atins limita cea mai de jos posibila. Am plans si m-am rugat ca niciodata mai inainte: „Dumnezeule, ia-mi viata in stapanirea Ta; da-mi tarie, cunostinta, curaj, intelepciune, tot ce am nevoie. Modeleaza-ma, formeaza-ma. Sa faci orice pentru a le arata oamenilor ca Tu esti adevaratul si viul Dumnezeu”. Abia atunci am inteles ca era necesar sa mor fata de mine insumi si sa renunt la caile lumii, ca sa traiesc pentru Domnul Hristos.

Dupa doar patru luni, Domnul m-a binecuvantat cu o sotie iubitoare si cu o fiica vitrega. Impreuna am descoperit adevarul Bibliei. Am avut privilegiul sa o ingrijesc pe sotia mea de-a lungul unei indelungate suferinte, dar am pierdut-o in iunie 2002. Fara Domnul Hristos, nu as fi fost in stare sa va spun toate acestea. Noi slujim unui Dumnezeu iubitor. El nu va aseza asupra noastra mai mult decat putem duce. Cred cu toata inima acest lucru.

Daca vrea sa ma primeasca pe mine, Dumnezeu vrea sa primeasca pe oricine. El a trebuit sa sape foarte adanc si sa ma zdruncine bine ca sa ma faca sa ma trezesc. Eu stiu ca Dumnezeu exista, pentru ca vad schimbarile pe care le-a facut in viata mea. Eram plin de resentimente, dar acum imi privesc invaliditatea ca pe un dar. Inteleg ca „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”. Cu cat eu sunt mai slab, cu atat El este mai puternic. Viata mea este atat de bogata in fericire, bucurie si pace, incat nu se poate exprima in cuvinte. Ca sa rezum totul, este har uimitor.

Iti multumim, Doamne, pentru tepusele, pentru ghimpii din carne care ne tin smeriti si morti fata de eu!